Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un șirag?
La ce bun să le-nșir înc-o dată? Tu îmi lipsești,
pafta ce le ține-mpreună, iubito!

Nu era timpul? Cum așteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aștept, cu obrajii păliți după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăți,
înaltă, în mijloc. Și, precum golful tinde spre larg
și-aruncă din far
fâșii de lumină; ca o albie ce-așteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-și azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
și zace, și fără miracol nu se poate urni,
iată, așa sunt și eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
să vrea primăvara întreagă? Primăvara pământului.
Și n-are nevoie luna, spre a-și răsfrânge un chip în lacul din sat,
de marile stele străine? Și cum s-ar putea
întâmpla chiar și lucrul cel mai mărunt de pe lume, dacă
n-ar mișca viitoru-mplinit
crugul timpului însuși, întreg numărat, înspre noi?

Tu nu ești încă în el, Tu, inefabilo.
De mai trece o vreme
nu mai ajung să te văd. Îmbătrânesc ori mă-mping
într-acolo copiii...

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook