O mână, Dumnezee
mi-ai cerut să Te las să mă ții de mână
și eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai așezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopții
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolțească
semințele liniștii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare
tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
și am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
și n-a fost vis dimineața
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre stele
- poezii despre picioare
- poezii despre pescuit
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre dimineață
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.