De profundis
Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an și jumătate
De când ați declarat că-s mort
În unanimitate.
Toți proștii câți m-au cunoscut
Ziceau: "Mi-era un fel de rudă
Săracul! Cine-ar fi crezut?..."
Îmi vine să-nviez de ciudă!
Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iași, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.
Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare...
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.
Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Și râd ca altădată.
Dar astăzi, negru și zburlit
De cum m-a prins dușmanul,
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, și eu, și geamantanul!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
Vezi și următoarele:
- poezii despre prostie
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre râs
- poezii despre rude
- poezii despre păr
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prietenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.