Iubire fără anotimp

te iubeam aproape copilăreşte
cu bucuria primei jucării
primite-n dar
şi nu era Crăciunul...
de fapt nici iarnă nu era
nici primăvară
cineva încurcase anotimpurile

adormeam cu tine în gând
şi mă trezeam
cu numele tău pe buze
soarele cădea într-o dungă
pe cartea ce veghea noptiera
şi visele mele
obişnuiam să mă ascund între file proiectându-te în fiecare personaj îndrăgit

cădeau ghiocei...
legasem şnurul alb-roşu
la fereastră
iarna râdea în pumni
primăvara nu mă găsea
nici tu
rătăciserăţi drumul...

marginea lumii îşi aşezase linia
dincolo de gard
până şi albul lăptos al ceţii
se sprijinea leneş
de ziua ce abia începea

sub puful zăpezii
gemeau mugurii
lacrimile primăverii scânteiau
la streaşină
numai eu rămânsesem prinsă
într-o poveste ce nici nu trecea
nici nu venea
copilărind o iubire fără anotimp

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!