Mama

Pe un fotoliu învechit,
Ca timpul tău măicuţă,
Stai adâncită în gânduri albe
Umilă şi tăcută, ca timpul singuratic.

Pretenţii de la viaţă n-ai,
Frămânţi doar mâinile muncite,
Şi lacrimile îţi curg şiroaie
La bucurii mărunte.

La amintiri nu mai tresari,
De mult le-ai dat uitării,
Trăieşti doar clipa zilei noi,
Cu cei ce te înconjoară.

Nu vrei să mori, nici să trăieşti,
Dar ai sfânta credinţă,
Că Dumnezeu nu te-a uitat
Şi acum el te răsfaţă.

Oglinda nu o mai iubeşti,
Ca în tinereţea ta frumoasă,
Dar stai mirată în faţa ei şi spui:
Ce sunt acum, ce-am fost odată!

Dar asta-i viaţa, ăsta-i rostul,
În anotimpuri să petrecem
Şi dacă ne înţelepţim,
Îmbătrânim cu nota zece.

poezie de Valeria Mahok (7 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!