Pantera
Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Și parcă mii de gratii tot trec necontenit
și după gratii lumea încetează.
Al pașilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârtește
e ca un dans al forței în jurul unui punct
în care-o amețită voință s-odihnește.
Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalță. O imagine pătrunde,
prin liniștea-ncordată a trupului trecând,
și piere-n golul inimii profunde.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pantere
- poezii despre ochi
- citate de Rainer Maria Rilke despre ochi
- poezii despre inimă
- citate de Rainer Maria Rilke despre inimă
- poezii despre imagine
- poezii despre forță
- citate de Rainer Maria Rilke despre forță
- poezii despre dans
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.