Copilărie

Şi curge timpul şcolii-ndelungate,
cu-atâtea spaime vagi, cu aşteptare.
Singurătate, vreme-apăsătoare...
Şi-apoi afară: străzi sclipesc şi sună,
şi-n piaţă zvârle apă o fântână,
şi în grădină, ce lumi nemăsurate.
Şi în hăinuţa ta să treci prin toate,
cum nimeni altul n-a trecut şi n-o să treacă
O, straniu timp, o, vreme ce se-neacă,
o, tu, singurătate.

Şi să priveşti departe, afară, către ei:
bărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,
copii în vii culori, şi nu ca tine;
şi-aici o casă, uneori un câine,
şi-ncredere şi groază ce mute, oscilează –:
O, jale fără sens, o, vis, o, groază,
o, neagră adâncime.

Şi să te joci aşa, inel şi cerc şi mingi,
în parcul ce păleşte blând în soare,
şi pe cei mari din goană să-i atingi,
sălbăticit şi orb de alergare,
dar cu paşi ţepeni, mici, tăcut, pe seară,
să mergi acasă, strâns de mână, tare –:
O, înţeles ce tot mai mult dispare,
o, frică, o, povară.

Şi ore-ntregi, la iazu-ntins şi sur
să-ngenunchezi cu o corabie mică;
să uiţi de ea, căci altele-mprejur
şi pânze mai frumoase trec pe unde,
şi să gândeşti la chipul mic, obscur,
lucind din iaz ca iar să se cufunde-:
Copilărie, o, imagini lunecânde,
unde? unde?

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!