Trist, ziua să domnesc mi-e anatema
Trist, ziua să domnesc mi-e anatema,
iar noaptea, tot mereu să-ngenunchez;
aș vrea ca de pe fruntea-mi, diadema,
S-o-nlătur doar o clipă să cutez.
Povara de turchize și rubine,
pe cap purtând-o, să nu pot și eu
să le privesc cum poate orișicine,
și vraja lor s-o simt cu ochiul meu?
Poate-au murit acele nestemate,
sau, grija, oaspe vechi, mi le-a furat?
Sau nici n-avuse pietre scumpe poate
cununa ce mi-au dat?...
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tristețe, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.