Nu e de ajuns
Nu e de ajuns să te naști,
Pentru a spune că exiști
Cum nu e de ajuns să trăiești,
Pentru a spune că ești om.
E de ajuns că ai apărut pe pământ,
Sub formă bipedă zis evoluată
Dar,
S-ar putea să fi fost chiar animal,
Sau plantă,
Sau piatră,
Sau absurd,
Sau neant,
Sau,
Orice,
Dar,
Mai puțin un om.
Scrisori amoroase,
Iubiri neîmplinite
Și robi tremurând pentru coaja de pită,
Mașini monopoluri somptuoase și scumpe,
Și blănuri,
Și voaluri,
Și intrigi,
Divorțuri,
Milioane aruncate în bucle sătule,
Ruletă riscantă,
Valoare de bursă nebună,
Și totul se-nvârte,
Se-nvârte,
Se-nvârte!
O mână uscată,
O mână umană,
Cu gheare ascuțite de foame,
Pelagră,
Și ciumă,
Holeră,
Copil ce se zbate în chinuri de sete,
Femei ce se vând pentru o sumă abjectă,
Bărbat fără gânduri se plimbă pe stradă,
Vitrină se sparge cu zgomot de rangă,
O mie de oameni dispar într-o clipă,
Lipsește o biată bucată de pâine,
Un nonsens e totul!
Nu e de ajuns să te naști,
Pentru a spune că trăiești,
În viață fiind tu poate ești,
Un biet cadavru solitar!
poezie de Mircea Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.