Vioara
ating timpuri
în noaptea albă dintre lacrimi
găsesc doar vise rătăcite și timpuri tocite
suspin printre frunzele cerului și lacrimile dorului
se scurg încet în mine
și mai strig așa-așa
poate mândra s-o scula
jelui-m-aș și n-am cui
cuiul dușmanului și lacrima sufletului
Doamne, dă-mi puterea să mai duc
să apuc secerișul grâului în lumina soarelui
triste reverberații curg
pășesc în gând
mângâiat de roua dimineții
tresare iarba în adieri
de ieri, de nicăieri
a amuțit tăcerea
nu am simțit durerea cuvintelor ce mor
în curte hohoteau ciulinii
mirați de țipătul privirii
se sting iubiri
curg clipe peste ape
amețite de mângâierea unui cânt
a mai rămas doar o vioară
cântă și cântă
un cântec de jale,
un cânt de uitare
zac pe un țărm
de mare, de zare
ea cântă și cântă
dar nimeni nu o ascultă.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vioară
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.