Am un petec de cer
Am un petec de cer, care ninge
Peste-o clipă și-o stare firească
Când albastrul sărută și-mpinge,
Un apus argintiu să-nflorească.
Simfonii de zăpezi... mă incită
Spre plutiri și atingeri nebune
Ce aruncă-n păcat... și-n ispită
Trupul tău arzător de cărbune.
Am un petec de cer, ca o mare
Ce ascunde în maluri, chemări
Când furtuni vor izbi în uitare,
Pentru-a pune tăcute-ntrebări.
Si e alb și e magic destinul,
În omătul de-afară-s povești,
Sufletul se-aburește ca vinul
Și în brațele mele... tu ești.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vin
- poezii despre uitare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre ninsoare
- poezii despre cărbune
- poezii despre albastru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.