Flăcări
în noapte asta plâng și norii
mai țipă în zare cocorii
pe mănunchiuri de raze
coboară agale și luna
se frâng în vânt mesteceni iară
se scutură și cade în palmă o frunză
se stinge flacăra în vatră
mai pune prietene o piatră
la capul celui urgisit
mai cade iar o stea în poartă
priveam la clipa ultimului chin
cuvânt tăcut atârnă agonic pe umeri
sunt trubadurul ultimului veac
ascult cum vântul cântă pe raze de lună
plec rătăcind pe pământ
prin buzunarele goale și rupte
se scurge cuvântul celui damnat
nu-mi pasă de nume, de straie, de titluri
dau de pereți cu cele lumești
în barbă port albul trecutelor clipe
mai ninge iarăși pe câmpuri târzii
e frig în goala cămară
focul s-a stins iar în sobă
iar fumul se scurge încet pe pereți
mai susură ușor o boare
se stinge gândul în amurg
în taina cuvântului sfânt
sub cerul închis s-a stins pasul
pășesc dintr-un vis în alt vis
desculț de gânduri, de timp și de toate
ard azi în flăcări ultimul vis
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre foc
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre gânduri
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.