Glossă satului natal
E-un sat pe valea Jiului...
Oameni atât de minunați,
Purtând simbolul dorului
Dor de pământ și dor de frați.
În cântecele-i am sădit
Jale de clopot și de vis.
În suflet ne-au înmugurit
Și cu lumină-n cer am scris.
E-un sat pe valea Jiului
Și casa-n care am crescut.
În labirintul timpului,
Lumina vieții am văzut.
Icoana bunului Iisus,
Copilăria-mi apăra.
Măicuță Sfântă, Tu, de sus,
Știai, plângeai de soarta mea.
Oameni atât de minunați,
Mi-au luminat cărările.
Mătuși, părinți și cei doi frați
Îmi alinau durerile.
Eu am crescut, m-am înălțat...
Altar bisericii din sat,
Amnar, opaiț, urmaș, bărbat
Acum cu toți m-ați renegat...
Purtând simbolul dorului,
M-aplec... Sprânceana gândului,
Purtând în ochi lacrimi de Jiu.
Înnourat sunt... și-i târziu!
La Valea Stanciului în sat,
Tărâm atât de minunat,
Hore și sârbe ne-au unit.
Copilărind, m-u primenit...
Dor de pământ și dor de frați...
Âmi văd strămoșii îmbrăcați
În ii cum au purtat străbunii,
Privind la cumpăna fântînii.
Pe tata-l văd, pe mama mea.
Se zbate-n mine lacrima.
Se-nchide cerul ca o pleoapă
Ș dorul de trecut se-ngroapă.
În cântecele-i am sădit
Grâne și maci când am venit.
Dar iată, azi, păduri și ape,
Cu amintiri vor să mă-ngroape.
Se-aude-un corn sunând a jale,
E vremea de înormântare...
Furtuni în clopot... Trec feciori!
Plecăm, la tâmple cu ninsori.
Jale de cântec și de vis...
În ceasul timpului nescris,
Prin cuvântări de lacrimi trec
Alte secunde... Am să plec.
Întunecarea-i tot mai grea,
Îngerii doar vor lumina
Al vieții și al morții chin
În somnul meu de veci... Amin!
În suflet ne-au înmugurit
În candele, ramuri de mirt,
Părinții ramură de brad
Și-n plete stelele le ard.
Pământ de vis, prin văi și munți
Ți-au alergat copii desculți.
Și ți-au înmugurit la geam
Strămoșii, prinși pe-același ram.
Și cu lumină-n cer am scris
Petec de jar. Am plâns în vis...
Apoi tăcerea s-a lăsat...
Cu amintirea am plecat.
Trecut e-n mine și-n amurg...
Se lasă pleoapele de plumb.
Scârțâie cumpănă fântânii,
Căci m-au chemat la ei străbunii.
Și cu lumină-n cer am scris...
În suflet ne-au înmugurit
Jale de clopot și de vis.
În cântecele-i am sădit,
Dor de pământ și dor de frați,
Oameni atât de minunați,
Purtând simbolul dorului...
E-un sat pe valea Jiului...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre dor
- poezii despre crengi
- poezii despre văi
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre creștinism
- poezii despre amintiri
- poezii despre îngeri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.