Glossă iubirii nesfârșite
Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleștar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Și luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... și-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.
Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veșminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.
Palate vechi din stele de cleștar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveșmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Și-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalți, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.
Pe plaja diafană ne-am iubit
Și ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer și ape s-a unit
Și fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere și semne
Balsam în anii lungi, târii și grei.
Și luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieții, morții și iubirii.
Trec pescăruși și îngeri... E târziu
Și albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele șoapte!
Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor și-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul și viața-ți dau în dar,
Tu ești plus infinitul și lumina,
Tu ești întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.
Erai cuvântul izvorât din tindă,
Brațul ți-era briză mângâietoare...
Mai șerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins și am slăvit eternul,
Am dănțuit cu apele deodată
Și de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem și lacrimă curată.
Ai tuturor eram... și-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând și visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice și pure,
Au refăcut un act cel mai sublim
Și-au reușit durerile să-ndure.
Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat și ne-a unit,
Iubita mea, îți mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veșnicie ne-am iubit!
Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... și-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Și luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleștar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.