Pandantive sufleteşti...

Iubite! Hai, să fumăm din nou pipa timpului frumos,
petrecut cândva de amândoi,
un Cătălin şi-o Cătălină sub clar de Lună plină,
deocheaţi de un Luceafăr trecător,
când cerul scâteia feeric,
în nopţi târzii pe daluri şi câmpii
şi în tainică noastră grădină,
Cu râu la picioare.

Iubite! Hai, aprinde-mi o ţigară,
din rugul încins în focul inimii flămânde de iubire,
cum numai tu poţi şi ştii că îmi place,
să botezăm din nou cu vin roşu amorul sfânt,
iar nunta de fluturi ce ne-a înconjurat,
rămâie argumentul celor viitoare,
în amintirea noastră, trandafir neuitat.

Iubite, mai strânge-mă în braţele tale ocrotitoare,
aşa cum numai tu şi iedera ştie s-o facă bine,
să adormim din nou împleticiţi în patul fericirii,
ca doi copii cuminţi, aleşi de soartă,
uitaţi de lumea frământată de neputinţi,
uitaţi de griji, sub stele fără plată.

Iubite! Hai, să culegem iarăşi menta fericirii,
să botezăm iubirea, cu esenţa ei fidelă, vie,
printre flori de câmp şi murmur de izvoare,
desculţi prin roua dezmierdărilor,
în fugă nebună de răul ielelor neiertătoare.

Iubite! Hai, să reaprindem focul iubirii noastre,
sugrumat dintr-o simplă prostie,
ca soarta Desdemonei.
Iubite, pandantiv sufletesc, mi-e dor de tine!
Şi de păcatul nostru lumesc,
sfinţit de iubire târzie.

poezie de Valeria Mahok (12 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!