Fântâna
Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăște binecuvântata-i apă.
Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuțul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri ușoare-n mal
Se îngân în dulce șipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mișcător.
Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc și mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri și pământ se-îngână.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre pictură
- poezii despre gură
- poezii despre comori
- poezii despre arte plastice
- poezii despre apă
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.