Timpuri
Timpul răcește inima, iar creierul, inert, se îngheață,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viață.
Simțiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, mușcând generații, văzduhuri cu ochi visători...
Tăcerea își crește bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respirații stelare,
Secunda umilă tot strigă, foșnind geana orei cuminți,
Și pune inscripții-n icoane ce dor înțelesuri din sfinți...
Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Și vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă și cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...
Și sacrul prin lanuri sfințește canoane în a vieților cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunți de iubiri zburătoare.
Iar crește mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de știri...
Și drumul se duce, se pierde, șerpar în galbenul timp,
Fațade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!
poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre stele
- poezii despre știri
- poezii despre zbor
- poezii despre vals
- poezii despre tăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.