Nu există suflet liniștit în furtună
Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpățânat marea să mă-nvețe cu ea.
I-am simțit împreună îmbrățișarea necerească.
De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolțiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.
Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.
Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescărușilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.
Sufletul meu caută liniștea
să se poată dărui.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre lumină
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre prezent
- poezii despre naștere
- poezii despre imagine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.