Întrebări
Albastră stea, pierdută-n universul
De dincolo de lume, când te-ai stins?
Pe pânza cerului întunecată,
Chipul tău alb și blând, de ce s-a prins?
Câți ani-lumină străluci-vei încă?
Cât în oglindă tut e vei privi?
Vulcan trecând neiertător prin lume,
Ești și vei fii și-n cea din urmă zi!
Tu ești și vei rămâne o poveste,
Noi vom pieri în lumi de catifea.
Pe piedestalul tainelor celeste,
Te vei opri să plângi povestea mea.
Urma ta-n noapte încă va rămâne,
Ascusă de un petec de tăceri.
Noi vom pieri ca o himeră mâine,
Doar existând în amintiri de ieri.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vulcani
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre amintiri
- poezii despre albastru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.