Drumul ucis
sunt beat
îngrozitor de beat
dar nu's nebun
muncesc, cerșesc
asta m-ați învățat
nu am speranțe și nici vise
în boscheți găsit-am haine vechi
mi-am cârpit o haină
să o pun zălog la crâșma de pe drum
nu am bani de mâncare
pomana o aștept
de la oameni de bine
mi-e silă de mine
privind cum trăiesc printre ei
ei trăiesc bine
eu plâng azi pe drum
cânt la o lăută și beau
beau cupă după cupă
cupa plină de cucută
ce pot să fac
pășesc prin colburi de ură
caut taina unei lumi
aud un șuier
e viață, e zbor de cocori
nu, nu... e doar un vis
aici, guzganii au pus mâna pe toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.