Balaurul

În noaptea asta păsările stau în monadă
Cine le ascultă e doar vântul,
Paşnic limba lor se întâlneşte cu acl cuvânt nerostit
Neprimitoare iarnă îţi prinde obrajii
În roşul catifelei de zăpadă
Duce la groapă cununa zeului abia ucis
Nibelungi alunecă în zbor, glasuri de piatră
Gara se îmbracă în mărgele,
Şlefuite de iconarii din vechiul schit
Ca o seratogă se schimbă ora şi totul devine incert
Plutesc prin aer aceleaşi seminţe de cărbune
Răpus până la trei balaurul îşi caută cornul prin ape
Ca un mit jupuit de piele din poveştile octogenarilor orbi
Îşi întind mâna peste pod- apele insulei
Corfu mă inundă
Din zeiţă au rămas doar picioarele
Transformată în păsările corbi
Unde-i iubita arămie la faţă de altădată?
Să o privesc, cu mâinile, s-o încălzesc cu obrajii
Azi parcă suntem ca două semne,
Ca doi porumbei voiajori, despărţiţi de o linie roşie
Fixaţi undeva în orizont.
Dacă tu poţi trăi fără mângâiere
Ai dreptul să întâlneşti acest foc
Imaginea din icoană s-a tot dus
Restul e fumul artistic la revărsatul zorilor
Inima respiră după deagostea sufletulului
Meşterul binecuvintează cu sângele său o floare
Îmbrăţişările îşi caută cuvintele nerostite
Nu putem fi vămuiţi veşnic
O mână galbenă ce şterge lacrima încoronată cu trandafiri
Mai are rost să ascultăm firul de iarbă cum creşte?
Ce zici?

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!