Ideea cu gura

Ea se arata ca un inghet
miscator al durerii.
Un sus spre sus incolacit,
rupand in tacere dantura serii.

De dupa negru, deschide
absente absorbitoare
taiate in cruce, de-o gura
cu fildesi, si vorbitoare.

Se trage din osul de idol cioplit
al respirarii, pe cand adorm
spre alunecarea intr-una de cer,
peste sternul enorm.

Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.
Lam-lem, lam-lem
al respirarii pe cand adorm.

Ea are gura-n calcaie.
Ea se hraneste mergand
pe muchia unde materia
se schimba in gand.

Ea vine spre mine, lam-lem.
O aud urcand pe scari,
In sus spre sus, lasand in urma
nimic si nimeni si neintamplari.

Ma calca pe fata;
ne amestecam limbile intr-un sarut
frant. Eu sunt mancarea
unei fiinte.

Sunt devorat. Ultimele
le aud sfaramandu-i-se-n dinti
cuvintele mele,
ca niste oase ale fostilor parinti.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Votează! | Copiază!