Naşterea lui Eminescu

Se naşte-o steaua în plină iarnă,
Un prunc în mijloc de gerar,
Ceru-şi coboră albastra geană
Şi frunţi cuvântă-n calendar.

Zăpada-n pleata ei visează,
Corpu-şi aşează-n ochi de raze,
Şi-n aerul stufos nechează
Coame de vânturi pe obraze.

Deschide fila albă-un cântec,
Trezeşte crezul din vecernii,
Un dor adânc şi cald în pântec
Cuvântă limba-n vechi litănii.

În inimă despică zorii,
Şi-şi scrie sufletul pe rană,
Descalecă-n calea vâltorii
Cuvânt de voievod, ca hrană.

Renaşte însuşi infinitul
Din ramul Daciei, comoară,
Ofrandă munţii-şi curg argintul
Şi-n aur versul lui coboară.

Iminul, unsu-i printre gene,
Renume-i din vechimi strămoşul,
În veacul tâmplelor se-aşterne
Român de prin Banat e osul.

Copilul veşnicei noastre
Ce-a mântuit sângele slovei,
Legenda săvârşită-n astre
A miruit fruntea Moldovei.

Ca frate, codrul slava-i cântă,
În unduiri de ape, valul,
Şi Domnu-n inima sa sfântă
În har îi dăruie-arealul.

Vene din stele are-n carne
Şi-n suflet cântec de român,
Ploape-s deschise spre lucarne,
Zile sunt aripi de surghiun.

Şi-a deschis o stea călătoria,
Un Mesia-al limbii nostre dulci,
Un străbun ce ne-a scris ctitoria
Pe vecia sfintei sale cruci!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!