Despre iubirile mele...
Știi ieri aș fi vrut să-ți povestesc
despre iubirile mele,
dar cred că timpul
nu ne-ar ajunge.
Ar trebui să prefacem
secundele în minute
minutele în ore
orele în zile
zilele în luni
lunile în ani...
Despre iubirile mele nu pot spune
totuși prea multe...
poate ar trebui tu să le descoperi
începutul și sfârșitul,
tristețile și bucuriile,
uitările și aducerile aminte...
Ai putea să le cauți mâinile,
degetele, genunchii, gura,
ochii, părul chiar amintirile.
Să zâmbesc?
poezie de Raluca Ștefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Votează! | Copiază!
| livius herdian [din public] a spus pe 19 februarie 2017: |
| Versurile sunt frumos aranjate. Emotia se vrea a fi rasclitoare.E prea personalizata.Asi putea sa contribui cu cateva impresii ce s-ar voi a fi stiute in contextul acestor versuri.Iubirile nu sunt mai multe.Iubirea este la singular si se numeste Dumnezeu.Il descopri unde timpul nu este, nici inceput sau sfarsit, nici forme si nume, nici amintiri ci numai prezenul statornicit intr-un vesnic zambet care ti-l daruieste tie.Lasa-te de El imbratisata.Iertate-mi fie spusele care nu vor a fi critice. |
| Agamemnon [din public] a spus pe 20 februarie 2017: |
Autoarea se referă
la iubiri adevărate,
iar dl Livius
pare hotărât să o pocăiască,
prin mesajul destul de categoric:
Du-te la mănăstire, Ștefania! |
| Yorick [din public] a spus pe 20 februarie 2017: |
Chestiune de vârstă și disponibilități.
Poeta, depozitara unor sentimente curate și transparente, specifice imperativelor
hormonale aferente oricărei vârste erotice, antamează un fel solilocviu-confesiune
lirică, relativ la iubirile domniei sale, sugerând cu candoare că ar fi bine să nu
se intre în prea multe amănunte, dar dumirindu-se că o simplă înșiruire a lor ar
putea fi chiar de ordinul anilor, pare a renunța într-o manieră emotiv personalizată.
Lucru pe care-l intuiește, foarte corect, un benevol contribuabil impresionist, care
încearcă o implicare pur platonică, exact pre măsura vârstei și înțelepciunii sale
(aparent) tomnatice, dar (evident) spirituale.
Nimic mai firesc; se poate zâmbi fără menajamente! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 23 februarie 2017: |
| Din acesta poezie reiese un adevar sentimental indiscutabil: femeile nu stiu sa esentialieze (vezi povestile interminabile intinse pe durata unor milenii). O alta certitudine la fel de inatacabila e aceea ca principalul motiv al acestei inaptitudini feminine e absenta flagranta a continutului de esentializat. Poeta recunoaste ca nu are ce spune, despre acele subiecte care, daca ar fi sa ni le povesteasca i-ar trebui cateva milioane. Nu doar de ani, ci si de bani. Biografiile picante se vand intotdeauna bine. |
| Yorick [din public] a spus pe 24 februarie 2017: |
Aici aveți dreptate: reiese un adevăr indiscutabil și o certitudine la fel de
inatacabilă (verbal?)
Totuși, conținuturile pe care le dați absente, debordează foarte clar, din ultimele
versuri, au un început, un sfârșit, dacă au mâini și genunchi este logic că au
și șasiul somatic, dacă au ochi, gură, degete, evident că au și mansardă. Iar
dacă au păr, aduceri aminte și amintiri, numai un cârcotaș ar putea avea pretenții
milionare ca să observe aceste psiho-evidențe notorii. |
| Cristyna [din public] a spus pe 14 februarie 2018: |
O dulce melodrama imi farmeca un gand
Cu ochii s printre rânduri sa te zăresc râzând. |
Nu este introdusă data nașterii pentru Raluca Ștefania Mihai. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]