Omul
Omul e cel mai pur copac din lume,
Cu frunze veșnic verzi, rodind necontenit.
Omul e-un nume dat cândva, demult
Ființei tinere cu ochi de sticlă
Ce poartă-n piept aur topit
Și-n gând comoară de argint.
Trăind efemer într-un etern trufaș,
Omul pictează tonic cărările ce se arată
Și varsă nesătul culori aprinse,
Necuviincioase amintiri - decenii stinse.
Întregul ceas i-o căutare
Fără menire și fără nicio arătare,
Dar... când însuși ticăitul lui se-oprește,
Omul răsuflă pentru totdeauna
Și sferele de sticlă se ciobesc atât de tare,
Ca nimeni, niciodată să le mai repare.
Slove s-au scris cu sânge pe foi de fildeș
Să stea de căpătâi acelora ce vor să știe
Ce-i omul ca ființă, zâmbet și suferință.
poezie de Kevin Iovănescu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sânge
- poezii despre superlative
- poezii despre suferință
- poezii despre pictură
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.