Adio, maiestate!
Un rege surghiunit, fără de țară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viața ta deloc ușoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!
N-ai să mai bați străin la altă poartă,
Ești mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uși de inimi încuiate,
Nici furtișag adus la rang de artă,
Iar conștiința nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!
Fără regat, onoruri, măreție
Deși prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-și doreau democrație
Gonindu-te să pleci în drumeție;
Adio, cale lină maiestate!
Chiar prin trăirea ta, așa pribeagă
Și confruntat cu-atâta răutate,
Iubirii tale public declarate
Pentru acei ce încă te reneagă
I-ai dat temei prin conduita-ntreagă;
Adio, cale lină maiestate!
De-acum, lăsând în urmă toate cele,
Primește-n dar cununi de nestemate
Nepământești, ce nu-ți vor fi luate,
Moștenitor de loc fără de rele,
Ca cetățean al cerului cu stele;
Adio, cale lină maiestate!
Astăzi, pe când te odihnești în pace,
Ți-aduc prinos de gânduri strecurate
Prin limpezimi de lacrimi picurate
Că națiunea-n somnul morții tace,
Că România în ravagii zace;
Adio, cale lină maiestate!
poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre moarte
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre răutate
- poezii despre prezent
- poezii despre pace
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.