Numai femeia ştie

Ochii ei... oglinda vieţii mele,
Licăresc în noapte, parcă-s două stele,
Iar privirea lor plină de mister
Mă arde ca o faclă aprinsă în eter.

Ce ascunde-n ei, numai femeia ştie,
Când focul se stinge sub mantia-i pustie.
Şi inima-i plânge plină de durere,
Când singurătatea o mistuie-n tăcere.

Privirea-i se-nsenină ca cerul albastru
Când o sărut şi-o îmbrăţişez tandru.
Mă-nvăluie-n stele şi-n mii de mistere,
În clipe de iubire, dulci, dar efemere.

Ştie numai luna, sub raza-i argintie
Ce scântei aprinde un suflet de femeie,
Căci ea este enigma ce n-o pot desluşi,
Dar îmi aduce-n viaţă multe bucurii.

Când negura se lasă şi umbrele dispar,
Rămâne numai una, în chip de chihlimbar
Şi ochii ei mă cheamă în nopţile târzii,
Să o ţin în braţe pân' zorii s-or ivi

poezie de Gheorghe Deniştean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Votează! | Copiază!