Nesomn
Noaptea șade la taclale
cu luceferii și luna,
îngânând încet în somnu-i
doarme liniștit Natura.
Pe la mine, moșul Ene
n-a trecut să mă salute
și tot stau, cercând degeaba
să n-aud vocile-mi mute.
Mult prea multe întrebări
vin ca somnul să-mi alunge;
neputând să știe totul,
sufletu-mi în noapte plânge.
Lacrimile sale albastre
sunt tot gânduri nemiloase;
geaba ochii mei așteaptă
vreun semn, privind la astre.
Doarme bunul Dumnezeu,
n-are timp să mă asculte;
somnul Lui nesomnul meu
îl sporește și-l ascute.
Și tot stau, cercând zadarnic
să-L trezesc și să-I vorbesc
și să aflu astfel totul
din cuvântul Său ceresc.
Doarme Marele și Bunul
și eu cerc la nesfârșit
să-I grăiesc și să mă mântui...
Și mi-e teamă c-a murit!
poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre vorbire
- poezii despre trecut
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre natură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.