Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Teodolinda

Născută-n pat de rege, din mamă-ncoronată,
Era Teotolinda cea mai frumoasă fată
Pe-a craiului pământuri, și craiul o iubea
Precum în lumea toată pe nimeni ca pe ea.

Rotunzi avea obrajii și ochii vii, albaștri,
Ca-n țara Lumii albe doi Feti-frumoși sihaștri;
Ochi dragi cum au fost ochii crăiesei cu păr creț:
De beat te trezesc ochii, de treaz de ei te-mbeți.

Și dac-a fost frumoasă, venit-au s-o pețească
Feciori înalți ca steagul, de vița-mpărătească,
Viteji aducând zestrea în au cumpănit
Din patru părți a lumii, cu-alai nepomenit.

Câți principi pe cai trupeși și albi ca nea, de Faur,
Cu straie de mătase cusute-n flori de aur;
Cu perle, cu inele, cu noapte de comori,
Veneau, mai mare dragul de-așa frumoși feciori.

Dar fata privea rece la perle și inele,
Căci toată bogația și prinderea din ele
N-aveau atâta farmec, ca ochii vii și dragi
A pagului, a celui mai tânar dintre pagi.

Crescut pe străzi, copilul născut era pe paie;
Sărman, dar cu glas dulce, cu pletele bălaie;
Și dac-a fost un înger pe strazi nenorocos,
Luat a fost la curte, căci prea era frumos.

Și cum avea stat chipes și-obrazul ca oglinda,
Privea tot pe furișul la el Teotolinda;
Iar el glumea cu dânsa, distras și nu-stiu-cum,
Și ambii ziua toată știau să-și steie-n drum.

Pe ea mai mult o-mbată un pag în doua clipe,
Decât pe viața-ntreagă splendoarea de principe,
Și, de-ar veni toți regii, călări pe stol de zmei,
Ea mai cu drag se uită la pag decât la ei.

Dar dragostea stă-n inimi; în suflete stă firea,
De-ascunzi o fire totusi, nu poti s-ascunzi iubirea!
Și cand tu porți o taină-n inimă, din grai
Din ochi, din pas tu însuți te vinzi cu tot ce ai!

Și n-a vorbit cu nimeni de pag Teotolinda,
Și, ce-a văzut pe-ascunsul, nimic n-a spus oglinda;
Și n-au trădat-o ochii, nici zâmbetul deschis;
Dar visul - ah! iubirea te vinde mult in vis!

Cum sta la pat odată, în somn privind-o craiul
Cu ochi de tată, dânsa, șoptind alene graiul,
Mișca din gură-ntr-astfel precum s-ar fi atins
D-o alta gură, pieptul și obrazul ei aprins.

El stă, el înțelege că fiică-sa iubește
Pe pag:: de grea mânie el tot înalbăstrește
Și bate cu piciorul și tremură plângând;
Atâta umilire lui nu-i încape-n gând!

Un pag și-o principesă! Mai bine mort să fie
Decât s-audă, bietul, atâta mișelie!
Ha, moară ei! Să moara scăldați în plumb topit!
Amor infam! Nici iadul nu-i chiar așa-ndrăcit.

A doua zi și-a treia, din faptul alb al zilei
S-a pus la pânda craiul pe urmele copilei
Și daca ea, distrasă, nimic n-a observat,
El n-o pierdea cu ochii din zori pâna-n culcat.

Și-n vreme când amurgul dă umbre peste soare,
Copila întâlnește la colț de coridoare
Pe pag: șoptesc în treacat, e-ai prinde brațul drept,
El blând ii pleacă fruntea și-o duce către piept.

Un zâmbet - nu! un ropot de sarbădă-njurare,
Un pas ca din afundul pământului răsare,
Și două brate vânjuri pe umerii lor cad;
În flăcări arde craiul, și-i negru ca un iad.

Turbat încleaștă mâna și tort în mână rumpe,
Cămașa principesei, țesută-n fire scumpe,
De-a-lungul se destramă pe-ntregul ei tivit,
Cand fata, izbind trupul, degeaba l-a izbit.

"Nemernico! Păcatul azi colcăie în tine!
Cu zi de zi simți-vei că răul este-un bine;
Și-n urmă vei ajunge, pierzând al tău onor,
Pe paturi criminale nevastă tuturor.

Să nu mai fii de astăzi născuta mea! Să piară
Și numele tău! Ochii mai bine vreau să-mi sară,
Dar nu te iert! Să-mi sece și mâna pe mănunchi
Chiar dumnezeu să vie, să-mi plângă din genunchi!"

Apar atunci argații din ușă sub perete,
Ei prind pe pag sălbatici și-l târâie de plete;
Și prind pe principesa, și craiul scos din minți
Scrâșneste cât dă sânge din gingeni între dinți.

În larg d-ocol s-adună curtenii și fac roată,
Acolo lasă craiul pe amândoi să-i scoată;
Acolo el, mai vânăt ca vânătul talaz,
Lovește-n principesa cu palma peste-obraz.

Plesnesc obrajii rumeni de larga lovitură,
Cald sânge năpădește cu șipote pe gură;
Și ochii ei sunt turburi, precum în zi cu nor
E turbure pâraul când fulgeră-n izvor.

Porunci apoi dă craiul pe pag cu vergi să-l bată,
Cu bici în patru plesne s-o smicure pe fată;
În urmă să-i închidă sub gratii deschilin -
Făcut-au servi fanatici porunca din deplin.

Și i-au legat cu lanțuri de stâlpii din ocoale
Și-n vânt i-au lăsat cruzii cu piepturile goale
Și rupt picura pieptul pe țăr-nă brazde lungi
De sânge stors din rană de pleasnă-n șase dungi.

I-au pus apoi în temniți, în unghiuri de odaie,
Sub zid îngust și muced, pe-un umed pat de paie,
Să zacă morți de foame, de chinul repetat:
Atâta-i pentru tigri amorul un păcat!

Și dânșii sufăr toate; trec luni și ani în urmă,
Slăbitul piept se rupe, puterea-n ei se curmă,
Dar nu-i ucidea chinul cât doru-i ucidea,
Un dor să se mai vadă, căci nu se pot vedea.

Și chinurile grele și dorurile crunte
Lăsat-au ierni pe plete și brazde lungi pe frunte,
Culcuș era al morții slăbitul piept al lor,
Dar pieptul mort adesea e viu pentru amor.

Și nu mai credea nimeni în alt întors de soarte,
Trec șase ani, trec zece, tre zilele spre moarte:
De când Teotolinda și pagul nu văd sori
Se-nvârte pe cer anul de douazeci de ori.

Dar, într-o zi de toamnă, când fulgi acopăr plaiul,
A prins a fi mai veșted din oră-n oră craiul,
Și toti vedeau cum ochii în frunte i se trag,
Iar când a fost în iarnă, sta moartea lui pe prag.

În cel din urmă suflet tot omul simte milă.
Iertând, el vrea să moară iertat d-a sa copilă,
O cheamă dar. Ea vine cu pasul tremurând,
Mai palidă, mai slabă, mai tristă ca oricând.

Căruntă, oase numai, ca jalea de tăcută,
Ea vine lânga rege și mâna i-o sărută;
Și nu mai avea lacrimi în ochi, căci ar fi plâns
De tatăl său văzându-l, așa de slab și stins.

El vrea s-o agrăiască; dar sânge, nu cuvinte,
Îi bâlbâie pe buză cu larg șiroi fierbinte,
Și-l tremură durerea și junghiurile-l prind,
El urlă-n nădușeală, văzând pe pag venind.

Bătrân să nu-l asemeni cu cel de-odinioară,
Doi servi îi proptesc pasul și-l țin de subsuoară
Când el abia se trage pășind încetinel -
Zâmbind Teotolinda se-ntoarce către el.

Se văd, stau muți, pe buză respirul lor îngheață,
Greu inima-și alungă tot sângele spre față,
Și-s ochii de văpaie ca pofta din tirani;
Mult dor se troienește în douăzeci de ani!

Stau, parcă ei din vremuri un vis amar recheamă,
Se măsură cu gândul, se-nfioară de teamă;
Se simt străini, căci chipul nu-i azi cel ideal;
Și - braț în braț - ei tremur ca valul lânga val.

O clipă, numai una, ei gem de fericire,
Devin apoi mai palizi; și slaba lor privire
Se-nchide ostenită; icnește pieptul lor,
Și, strânși în braț, se clatin și cad apoi, și mor.

Și când îi vede craiul, il fulgeră de-odată
Mânii și nebunie, el scuipă peste fată
Și bâlbâie: "Amorul! Nebun ca orișicând!"
Apoi așeaza capul și moare blestemând.

poezie de din Tribuna (1888)
Adăugat de Olga MircescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde vine expresia "sânge albastru"? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!