Pe malul Ozanei, citindu-i poezie domnului Van Gogh

des coboară de la cetate vipia ca un zimbru
rănit şi noi căutăm umbre de arin
pe mal de Ozana,
înspre asfinţit le vom agăţa
pe-o sfoară, ca stih efemer:
"nuanţe de penel operează-n culise:
aştept anotimpul cu roade... Roade Vremea din noi,
rid după rid,
aştept anotimpul cu roade, cerul gurii umple-se de-arome

încă o scenă s-a jucat,
nici autorul nu-i ştie finalul

juneţei nu-i detectezi amărăciunea,
privirile-i ascund intenţii rocamboleşti
care ar vrea să ţipe: "sunt tânăr
şi-s vlăguit de-atâtea nopţi pierdute"

domnule Van Gogh – pot să-ţi spun Gogu? –
de ce ai vrut tu să rămâi
într-o ureche,
în lanul de floarea soarelui răsărind
macii sângelui tău?
aşa cum degetele-mi smulse fac inutil
pianul, adică aroganţa şi burniţa de toamnă.
Nu te revolta de pomană, Gogule, că galbenul
obsesiv din tablourile tale
a ajuns în market
reclamă la uleiul de floarea soarelui...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Adrian alui Gheorghe
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!