Tu, să taci!
Sfătuitorule, prea mult vorbești
Și n-ai habar de lumea de afară,
De toate câte... tu le zici "lumești",
Așa că taci și, poate-ntâia oară,
Încearcă ce-i normal: să nu hulești!
Nu mai vorbi de lucruri ce nu știi
Tu, cel ce doar cu vorbe te fălești,
Ești mortul ce, spre lumea celor vii,
Își vinde-nchipuitele povești
Și tot conjugă verbul "a iubi".
Nu ai habar, n-ai simțuri, n-ai nimic
Cu care poți veni în ajutor
Acelora ce vor, măcar un pic,
Să simtă fericirea până mor,
Așa că taci! În lume, ești prea mic.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre moarte
- poezii despre verb
- poezii despre tăcere
- poezii despre simțuri
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre ajutor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.