La groapa
Tu cand m-ai expulzat in lumea asta minunata
Mi-ai dat si corp. Spre groapa inca nesapata
Sa-l duc ori cu ori fara fantezie
Lasand cu timpul sa observ ca el imi apartine mie
Si pot sa fac cu el chiar orisice doresc la orisice etapa
Doar una-i clar- cotesc sau nu cotesc- ajung oricum la groapa
Si de atunci priveam atent la orisice inmormantare
La lutul stict si lent al groapei nefiresc de lapidare
Si la peretii reci si netezi cu colturi rupte ca din soare
La fundul ei ce striga parca- tu nu teme ca nu doare
Si aruncand privirea peste restul de morminte
De bunatatea Ta ma atingeam, vazindu-le cum stau cuminte
Si dat fiind ca-n drumul meu am luat cu mine fantezie
Intreb de ce avu-i nevoie- de gropi, de corpuri moarte, de sicrie.?!
Si mai intreb asa intr-o doara -dar care-i sensul vietii mele.?!
Primesc raspunsul- sa nu moara un suflet in tranzit spre stele...
poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre corp
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre lut
- poezii despre dorințe
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.