Noapte neagra
Cu norii ce afar' s-adună
Acoperind și cer și lună,
De la fereastra mea, sub coaste,
Călări pe beznă, ca prin basme,
Zăresc un șir grozav de iasme
Ce sunt a iadurilor oaste.
Hop! Hop! Se duc mereu la vale,
Și parcă m-ar privi cu jale,
Și parc-ar râde câteodată...
Căci spăimântoasele lor rânduri
Sunt ghiana ce o port în gânduri,
Sunt mintea mea întunecată.
Cocoșul ce-nspre ziuă cântă
Cu glasul lui nu le spăimântă...
Hip! Hip! curg iezmele întruna,
Și dacă las perdeaua iute,
Atunci, odaia, pe-ntrecute,
Mi-o umplu, una câte una.
Ha! Ha! Și grabnic mă-nconjoară
Râzând de-un râs ce mă doboară,
Iar în mijlocul lor, îndată,
Pe când mai mare e vârtejul,
Uscându-mi gura și gâtlejul,
Mă pun, și trag o horă lată.
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre întuneric
- poezii despre văi
- poezii despre timp
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre muzică
- poezii despre iad
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.