Bilanţul

Ca o blândă adiere gândul tău mă mângâia
şi simţeam că-mi dă putere să iubesc, să fii a mea.
Fluieram în miez de noapte, încercam să fac bilanţul,
tu mă însoţeai cu şoapte şi mă-ncătuşai cu lanţul.
Lanţul dragostelor tale, tot fugeam să nu m-ajungă,
dar din deal şi până-n vale era calea mult prea lungă.
La bilanţ prima fu Ana, ce mai tânără vânjoasă,
întrecută doar de Stana, tare-n tender şi lăptoasă.
Urmă Tanţa cotoroanţa, guşteră, bată-o-ar vina,
că ea mi-a stricat vacanţa când mă ostoiam cu Lina.
Nu mai spun de Nicoleta, făcătoare de demenţi,
căreia-i mergea flaşneta de ziceai că-i pe rulmenţi.
A apărut Margareta, fată fină, de oraş,
o plimbam cu motoreta şi m-a prins Gena vrăjmaş.
Cât m-a mai vrăjit Elvira că-i ţineam mâna în sân
când din fân făcurăm şira şi râdea că sunt bătrân,
dar, văzând că nu mai poate să reziste la iubit,
mă ţinea-n genunchi şi coate spunând că a obosit
şi, ca şmecheră, fireşte, să nu mor de plictiseală,
m-a prins cu Gina ca-n cleşte până m-au băgat în boală.
La fel am păţit cu Dora, care mă iubea hoţeşte,
până a aflat că nora toată noaptea mă iubeşte
(iar de ea nu se fereşte, considerând-o drept "peşte").
Doamne, ce-am mai tras cu Nona, o zgâtie de puştoaică,
o pizmuia pe Ilona, zicea că e unguroaică.
Dar când vrusei să sar şanţul pe la Ioana prin grădină,
se duse dracu bilanţul că alunecai pe tină.
Şanţul era plin de mâzgă, mocirla până la gât,
invocam pe doamna Bâzgă ca să-mi ţină de urât,
că la ea-mi fugise gândul când mă pomenii în şanţ,
tocmai îi venise rândul la catastif în bilanţ.
Jur: mă potolesc de-acuma, nu mai umblu noaptea beat,
num' aşa şi numa'-numa', toată lumea m-a aflat!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!