Ce semeni vei culege

Nimic nu odihneşte un om neodihnit
Decât liniştea dată dintr-un al său sfârşit –
Finalul consacrat trăirilor-carton –
Şi începutul vieţii la un nou amvon.

În amurg cresc lacrimi, când cerul se închide
Gândurile fug şi se ascund în noi,
Se lansează-n hore mândriile sordide
Suntem aşa avuţi, dar atât de goi!

S-au retras savanţii să studieze vântul,
Ce nu-l pot vedea, sau şti cum s-a născut…
Acest soi de oameni îşi sapă adânc mormântul,
De crezi doar ce vezi, vei rămâne lut.

Un capăt mic de ţară aşteaptă să te-ntorci,
Căci vasele de lut ascund comori eterne;
Nu-ţi feri auzul când te strigă voci
Şi nu-ţi fie teamă să vezi doar printre gene.

Astă primăvară ştiam ce ştim şi-acum.
Oare nu rămâne fiinţa noastră mică?...
Să ne-ntrebăm onest: bun e acest drum,
Ce am ales a merge cu-atât de multă frică?

Când dorinţa vine în inima de piatră,
Imediat urmează calea şi credinţa…
Fapte şi cuvinte scrise-n Carte sacră
Conturează-n om profilul şi sentinţa.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!