Ploaia turcească

1

Priveam acea ploaie turcească
Stând într-o cafenea
Cu oameni necunoscuţi,
Dar foarte simpatici.
Uitându-mă la vechiul obelisc
Şi la trecătorii fără umbrelă care alergau,
Mângâi continuu un pisicuţ care miaună,
Care îşi aşteaptă porţia de fericire carnală.
Ce-ar fi dacă aş întârzia la avion
Şi m-aş întoarce la această cafenea
Pentru a privi din nou
La ploaia turcească
În aşteptarea următoarei curse.

2

Sunt puţini câini pe-aici,
Iar pisicile – îndrăzneţe
Se freacă de tine.
Nimeni nu se întreabă aici
Cum să trăieşti.
Timpul se topeşte ca o baclava în gură
Parcă în ciudă,
Sau poate spre bine
Nu se poate suna
În Rusia
Mă simt piatră
La poalele muntelui.
Soarta mea
Şi obligaţiile faţă de cei apropiaţi
Sunt puţin importante.

Fără speranţă şi uşoară
E viaţa la Istanbul.

3

Scriu pe şerveţele
Stând în cafeneaua de lângă bastionul Sultanului Ahmed.
Altă hârtie nu există.
Cine-a mai văzut,
Ca cineva să vrea
Să mâzgălească cu litere cilirice
Hârtie turcească.
Mă întreb –
Pentru ce toate acestea?
Pentru noua mea fericire
Trecătoare?

4

Cunosc cele nouă trepte ale Istanbulului.
Ultima duce la banca mea preferată,
Poate cea mai discretă,
Cea mai scumpă.
Mă aşez pe ea seara
Şi privesc Bosforul...
Ce vreau să văd acolo?
Mă uit la luna plină,
La trecătorii întâmplători
Şi încep să înţeleg
Esenţa celor nouă trepte ale Istanbulului
care m-au condus, nu la bancă,
Dar pur şi simplu mi-a căzut în mâini o nouă carte
Despre viaţa pe pământ străin.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!