Poem soarelui din mine

Ultimii fulgi,
născuţi de o lună tăcută,
îşi croiesc drum solitar
în visele crinilor regali...
Un clopot ostenit
se sfarmă-n ghiocei
pe o câmpie nemărginită
din sufletul meu...
Dintr-o amintire
alunecă într-un hohot sălbatic
o ploaie de verde-nmugurit
ca un poem, muiat în farmec dureros,
sculptând cu un fior prelung
o frumuseţe...
În lumina iminii
te simt.
Tu eşti copilărie
sau... primăvara să fie?
Nu! E trupul meu
cuprinzând între graniţe
fructul viu ca un soare,
sămânţă
hrănită cu mine însămi,
legănată pe inimă...
Îi voi spune-n şoapte poeme,
îi voi face veşmânt din sentimente
ca singur să soarbă,
în viitor,
ambrozia din sfere...

În mine
creşte copilul poemului
şi un clopot de argint
trezeşte crinii regali din vis...

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!