În liră-mi geme și suspin-un cânt
În liră-mi geme și suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin...
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde vin!
Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Și glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Și orice vis, orice dorinț-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Și simt veninul pătrunzând adânc...
Cu sângele-l frământ încet-încet
Și nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înfrângere
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre negru
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- poezii despre dor
1 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 7 ianuarie 2015: |
Poezia lui MIHAI EMINESCU respiră gingășie, versurile sale dau o experiență plăcută, un prag ușor de trecut, nimic grotesc nu tulbură privirea, valul versului său matur, contextul uneori nefericit care scoate în evidență iubirea ca o zăpadă albă pictată uneori de un abanos trufaș. |