Joc de seară
Ce mare se arată luna
Și câte stele sunt în jurul ei,
Inimile noastre sunt doar una,
Poți să o iei pe-oricare vrei.
Se oglindește în zăpadă
Al nostru cerc restrâns de fulgi;
Și nimenea nu vrea să-l vadă
Cum se ridică fără să-l ajungi.
Lumina și scânteia
Răsar în falnicele creste;
Și ne-nconjoară luându-ne ideea,
Din minte și din tâmplele celeste.
A jocului minune ne supune,
Pe lavița cea fără de odihnă;
Căci timpul vrea a ne răpune
Și orologiul sună-n tihnă.
Chemarea locului de altădată
Ne zumzăie pe la urechi;
Și floarea de pe lacrima uscată
Renaște printre rădăcini mai vechi.
Puterea din frumos renaște
Și visele ce au murit,
Iar semnul cu substanțe caste
Ni se arată, ca sortit.
poezie de Liviu Reti (25 februarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre jocuri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre urechi
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre odihnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.