Glossa adevărului universal
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere și vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...
O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ți rapace,
Le vom avea într-o zi...
Și lumea din jur iarăși tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine și-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenușă de jar se ridică.
Tăcere și vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine și sapă,
De dor și de vis, poezii.
E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Și-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem și-ades ne e frică.
Uităm și ne naștem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.
Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem și coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalță,
Murim și trăim repetat
Și trecem haotic prin viață,
Copii și părinți ne-au uitat.
Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Și ramuri dansează în noapte,
O viață în ere târzii,
O viață de lacrimi și șoapte.
Un clopot de doruri străine,
Același ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Și toți cei din jur m-au uitat.
Nu știu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Și munți de tăceri se ridică.
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte și cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viață, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.
Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veștedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolțește,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Și totul în jur strălucește.
Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere și vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre moarte
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.