Orbiţi de orbirea lor

Disperarea zvâcneşte pe umerii noştri,
Pe ei am purtat şi purtăm orbii hoitari,
Haotic vor să se-ncaiere unul pe altul
Purtând în faţa lumii ghioage de văcari.

Prin orbirea lor ne lovesc, ţintind în ceafă,
În Numele Tatălui, român cu român,
Ne apărăm manifestând în strada mare,
În ea, o, Doamne, cât pot să rămân?

Resetează, Doamne, mutaţia umană
Care n-are viziuni, coloană vertebrală,
Scoate-i din grandoare, din risipirea ţării,
Hoitarii ce au, sub căciulă, ţeasta goală.

Voi, fraţilor, fiţi cumpătaţi în toate,
Nu vă lăsaţi orbiţi doar de orbirea lor,
Puneţi sfânta ţară din nou în picioare,
Să strălucim în lume ca înţelept popor.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!