Tusea și junghiul
Un junghi se-ndrăgostise de o tuse
Și o iubea, măi frate, nu ca pe-aia
De l-a vrăjit - c-aproape și trecuse -
Dar a avut noroc. Un car. Cu droaia.
Că ea, o ascuțită de durere,
De și-o luase, cum să zic, în cap,
Credea, pe lângă ea, că-i o plăcere
Un junghi, acolo, până-i dai un hap.
Dar știți cum e, în viață, socoteala...
Și ce-o fi fost ori... cum s-o fi făcut,
Sau, cu pastila, care-a fost greșeala,
Că... ea s-a dus. Pardon! ea a trecut.
Dar n-a plecat ușor... a zis ceva:
"Hapciu!"... sau ce i-o fi venit la gură,
Și a lăsat în urmă boală grea,
Cu tuse... fir'ar ea de acritură!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre plăcere
- poezii despre noroc
- poezii despre medicină
- poezii despre gură
- poezii despre greșeli
- poezii despre durere
- poezii despre boală
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.