Timpul

În seara aceea te-am învins, dragă clipă,
Ţi-am scăpat printre degete şi-am fugit,
Intr-o suflare de dragoste
Te-am stins
Cu aripa stângă.
Cum puteai să mă-nfrângi cu armele tale
rudimentare,
Cu arcuri scârţâitoare din milioane de ceasornice ruginite,
Dragostea avea gust de cer şi iz de migdale
Din braţele ei te văzusem atât de fragilă şi mică...

Din colţul meu prăfuit prefăcut în rai dulce
Stăpân peste frici, ţi-am zâmbit;
Îţi ghiceam sub călcâi somnul,
Asemeni vânătorului ce-şi odihneşte piciorul
Pe ultima zvâcnire de viaţă.
Sst...! O ultimă bătaie de pendul
Şi timpul a amorţit ca o insectă prinsă în sticlirile reci ale iernii.
Şuvoaie vesele de păsări cu azur şi-nălţimi pe aripi
Se aciuaseră pe umerii mei
Ca pe catargul vaporului ce spintecă vântul şi valul,
Iar lumea, lumea întreagă îşi cuibărise speranţele la pieptul meu
Precum Noe vietăţile din arcă scăpate tefere puhoiului.
Era atât de cald şi-atât de linişte la mine-n suflet...
În seara aceea, te-am învins, timpule!

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!