Bătrânilor
Cad fulgi de nea la tâmple și am îmbătrânit...
Atâta tinerețe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete și-n lume
Nu mai cunoaștem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Știm c-am pierdut și drumul spre transcendent... Trudim
Și-n iarna fărț nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbușim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenușă devenim
Și prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Și ne privim tăcut prin moartea noastră
Și ne vedem... și ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameți, la tâmple, își împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neștire.
Nu vă uitați la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut un abur peste lume
Și ne-am promis că vom trăi o viață.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre devenire
- poezii despre copilărie
- poezii despre bebeluși
- poezii despre vulcani
- poezii despre tinerețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.