În timp ce culorile te privesc de aproape...

Să cânte ploaia peste noi! Să cânte.
O simt goală, cântă–ntr–una.
De braţul ei luna se ţine.
Cântec te strig, cântec ai nume.

Să cânte păsările în noi! Să zboare.
Ultimul tren răstoarnă stele aprinse.
Miroase a foşnet de iarbă în palme
Când râde cu toată gura cuvântul.

Să cânte pereţii când se trezeşte tăcerea! Să audă.
La atingerea ta lumina zâmbeşte,
Tremură, respiră cu ochii limpezi.
Din trupul tău viaţa – mi citeşte!

Să cânte frumosul înainte de gând! Să vină.
Ar crede că glonţul aleargă să – şi soarbă cadenţa.
Verbe conjugate în iubire, cântec în mine.
La tine în plete o literă îşi îmbracă nuanţa.

Să cânte nisipul în iarba crudă! Să spună.
Penelul se bucură, ninge mărunt.
Ciorchini de castani cu vise în braţe
Mă mângâie verde, mă mângâie blând.

cântec, versuri de David Ionel Romulus (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!