Bogata de Jos - mireasmă ardelenă

- poem din Ardeal -

m-am născut în Bogata de jos
un sat ca floarea din Ardeal
c-un chip plăcut aşa frumos
ca un ficior gingaş pe-un cal

un sat frumos Dintre Hotare
şi până sus la Fântânele
să-ţi tai prin el când vrei cărare
ca-n zbor de scumpe rândunele

ca ploaia care în şiringi
din Lorniţ parcă se abate
de vârful lui să te atingi
cu zâmbete nenunărate

aici pe-o aripă de vis
eu mi-am trăit copilăria
la miei şi oi când tata m-a trimis
ca să le pasc hăt pe Dălina

pe-acolo eu mi-am păşunat
mioarele-n frunte cu mieii
ce ades spre seară la jucat
cu toţi prindeau firu chemării

pe Părău Dălinii-n special
era concurs atunci la fugă
luându-şi ochii de prin Deal
cu toţi cătau primul s-ajungă

la fuga lor nevinovată
şi cerul parcă se oprea
să vadă joaca lor curată
din ochi lumina— ce le radia

pe Valea Târgului am fost
cu oile şi mieii împreună
şi mi-am tăiat prin vreme rost
să-i duc pe o păşune bună

treceam adesea prin Rupturi
spre Fundu Târgului păscând
a mieilor gingaşi făpturi
cu oile tăcute-n rând

dar peste câţiva ani o iată
două capre noi aveam
în primăvara-naintată
şi tot eu însumi le păşteam

cu ele şi cu iezii împreună
pe la Părău ades mergeam
în special pe vreme bună
când iezii gingaşi se jucau
.............................................
trecuse vremea de împreunat
şi iezii mei nu mai erau
ci doar caprele eu le-am luat
pe la Părău— iar le păşteam

venea adesea şi Vaslica
cu berbecuşii lui frumoşi
şi adesea-o capră-ncepea lupta
cu un berbec cu ochii furioşi

şi capra mea-n două picioare
săre-avântându-se-n văzduh
şi pac de acolo între coarne
lovea berbecul cu năduf

şi înc-o dată înc-o dată
aşa frumos ziua trecea
de zâmbete fiind udată
şi soarele ce strălucea

am fost ades şi-n Oveştene
pe Dealul Blaghii— pe Armata
şi din Rupturi aduceam lemne
sau de pe Citera cu tata

era în vara cea fierbinte
când mama iată m-a trimis
prin Pustă să mă duc "nainte
căci la batoză-am fost înscris

la pleavă atunci eu am lucrat
luând cu furca floare ei
dar nasul vai prea-nfundat
adesea îmi vărsa scântei

iar uneori eram la paie
ce le clădeam doar în jirezi
era mai greu dar praful ce îţi taie
respiraţia— nu-l mai sesizezi

de grajduri noi eram aproape
şi îmi aduc acum aminte
adesea a fântânii ape
eu le scoteam pe dinainte

şi vacile le adăpam
pe care tata le-ngrijea
căci uneori îl ajutam
să-i mai uşurez viaţa

mi-aduc aminte în cuptor
tata bătrân pâinea punea
şi spre mirarea tuturor
atât de mare ea creştea

uriaşă o parte îi era
mai modestă cealaltă
la dânsu pâinea îi creştea
cum la puţini creşte pe vatră
.............................................
dar la Izvore o dată m-am oprit
şi mă jucam atunci în apă
un zgomot când am auzit
şi tot mai tare atunci parcă

mi-am ridicat ochii deodată
pe vale-n sus rapid privind
când iată unda-nvolburată
venea cu adesturi mari plutind

rapid la fugă am luat
să nu mă prindă apa-n cale
cu viaţa astfel am scăpat
şi Lui Isus i-aduc azi osanale

o fi plouat poate la Calna
ori pe la Bogata de sus
de atât de mare era valea
cu adesturi care le-a adus

mi-aduc aminte cum o dată
am fost cu şcoala la cules
de prune-n toamna aceea caldă
şi le strângem mai pe ales

unii colegi le scuturau
dar majoritatea eram jos
căci cei mai mulţi le culegeau
c-un zâmbet gingaş şi frumos

iar altădată la bătut
de floarea soarelui eram
aşa noi ziu-am început
de lucru nost" ne bucuram

eram elevii şcolii din Bogata
la practică în Pustă duşi
să iei dar floarea cu lopata
atât eram de jucăuşi

băteam la ruji fără oprire
cu spor şi fete şi băieţi
mai aruncând câte-o privire
spre cei mai buni şi îndrăzneţi

şi batalauăle zburau
lovind în rujile de floare
seminţele pe jos cădeau
ca picurii de ploaie mare

era la şcoală atunci frumos
Reghina Beta Iuliana
şi Silviu Gavriş mai în jos
să-ţi ştergi cu ochii tăi năframa

pe vremea cocerii era
a fructelor scumpe de vară
şi-o vecină cum avea
un păr frumos la ea-n ogradă

m-am dus o vizită să-i fac
cu pere dânsa m-a servit
aşa de bune cum în veac
puţine doar eu am găsit

lelea Valerie de la biserică
la care adesea mă duceam
căci se purta cu min" de parcă
nepot de-al dânsei eu eram

era aşa de cumsecade
cu inima mereu deschisă
să-ţi facă şi ţie o parte
din bunătatea ei proscrisă

atunci când eu eram copil
am fost cu tata pe Lupoaia
în primăvară când subtil
bătea şi vântul— chiar şi ploaia

şi la pământ mă întindeam
cu picioarele de unde vântul
că bate rece îl simţem
şi mai reduceam în mine frigul

mi-aduc aminte— cărămizi
cum oamenii din sat făceau
la soare apoi să le întinzi
şi doar spre seară se uscau

atâţia oameni ne chemau
pe noi copiii— să îi ajutăm
şi cu bomboane ne plăteau
la lucru mâna să le-o dăm

spre toamnă însă-n mari cuptoare
cărămizile ei le clădeau
şi-n foc apoi— flacără mare
cărămizile— ei le ardeau

din flăcările mari aprinse
eu de Lupoaia-mi amintesc
aerul de pe cuptoarele încinse
cum frânt părea şi nefiresc

şi mi-amintesc odată vara
cu vecinul Gustin am plecat
lăsând în urmă apoi Coasta
spre Peşteş iată am luat

apoi intrarăm prin păduri
sub tufe căutând la hribe
văzându-le tu să te bucuri
din plin să vezi că nu ai hibe

bădiucu Gustin— atunci era
mai bun expert în căutare
şi dânsul iată că găsea
mai multe hribe sub frunzare

dar şi eu iată am găsit
n-am rămas cu mult mai jos
căci Dumnezeu mi-a oferit
cadou şi mie aşa frumos

Ardealul iată i-un izvor
de hribe multe şi pomniţe
în farmecu-i cutezător
dorinţele să ţi le aţâţe

la umbra lui mereu să stai
să-i guşti mireasma-mbietoare
din flori să-ţi faci un colţ de rai
curată viaţ-având sub soare

răsare Zgleamănu ca-n vis
şi Ogrădeasa iat-apare
păşunea când li s-a deschis
cu zeci şi sute de mioare

şi curge apa prin părău
prin tufele ce aici răsar
de moare iarba-n dorul tău
sub frunzele ce fluturi par

rămâne Ogrădeasa-n urmă
şi Zgleamănul în depărtare
pe culmea dealului la turmă
mă văd sub un surâs de soare

şi iat-apoi cum Dosu Răcii
cu ochii lui ochii mi-i prinde
suind pe urmele potecii
atâtea flori acum ne vinde

şi Borta iat-o— din trecut
acum e goală şi pustie
nucul nu e de văzut
demult a dispărut din vie

Poienile doar au rămas
puţin aşa ca altădată
nici Jiile nu sunt la pas
cum fură în trecut odată

şi Bărcul iată s-a schimbat
de părău e mai aproape
căci râpile-au alunecat
căzând şi ele apoi în ape

acum Bărcu-i mai îngust
iar nucul ce a fos odată
demult demult a dispărut
cu faţa lui cea fermecată

atâtea lucruri s-au schimbat
şi oamenii atâţi plecară
de nu cunosc prea mulţi în sat
Bogata parcă-i legendară

dar ea e satul cu pomniţe
şi hribele din palma verii
privirile să ţi le aţâţe
din zori şi până-n faptul serii

aici pe muchii de izvoare
ciocârliile le auzi
cântându-şi cântecul în soare
adâncul lor să le pătrunzi

să vezi cum Lorniţu-ţi surâde
urându-ţi azi un bun venit
şi-n ochi fiinţa îţi cuprinde
să fii de soare-ncercuit

aici mireasma ardeleană
te spală în a ei izvoare
să fii şi tu pe ape o mreană
dar fără pată— zâmbitoare

te ia pe braţe acum Ardealul
să-i sorbi mirasma lui cea vie
ca tu să-ţi schimbi în tine planul
să fii o stea în veşnicie

nu vezi cum Lorniţu-ţi surâde
şi Dealul Blaghii te priveşte
Bogata-n braţe te cuprinde
cu drag ea astăzi te primeşte

o floare gingaşă-i Bogata
o floare gingaşă de ardelean
cum în zadar ai vrea azi alta
te zbaţi să afli doar în van

pe aripa ploii aici eşti
zâmbind cu vântul împreună
şi zbori spre stele cereşti
în noapte doar cu vreme bună

un cântec doar este Ardealul
un murmur cald dintre izvoare
ca apa când surprinde malul
cu unda-i binevoitoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 noiembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Votează! | Copiază!