După prânz

Pe Podul Waterloo unde noi ne-am spus la revedere
Condiţiile meteo au făcut să-mi curgă lacrimi de durere.
Le-am şters cu dosul mănuşilor din lână împletită
Şi-am încercat să pretind că nu-s deloc îndrăgostită.

Pe Podul Waterloo încerc să cred că nu s-a întâmplat nimic nasol.
În vremea asta tu eşti plin de şarm şi de alcool.
Dar tonomatul din mine îngână-un cântecel
Care spune cu totul altceva. Cine-a greşit oare, eu sau el?

Pe Podul Waterloo cu vântu-un păr ceva mă-apasă;
Sunt tentată să eludez. Eşti prost. Nu-mi pasă.
Deşi capul se descurcă foarte bine, totuşi, inima-i şeful, am oftat –
Trebuie să admit asta, chiar dacă nu-mi ţine de cald.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!