Te-ai născut pentru mine
M-am născut cu o secundă
înaintea ta
ca să am timp să te desenez
în dorințele mele,
apoi,
să mă îndrăgostesc de tine.
Tu, te-ai născut deja îndrăgostită,
ești concepută din literele
depuse în pântec de fecioară,
litere ce îmi ardeau gândurile,
literele poeziei noastre!
Așa am ajuns
să ne hrănim cu același dor,
să călcăm pe aceleași cuvinte,
să ne iubim în același vis!
poezie de Mihail Coandă (11 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre virginitate
- poezii despre secunde
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre gânduri
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.