Camera himerelor
eșarfe decolorate de soare /
din norii veniți de nu se știe unde/
revarsate pe umerii copacilor
învelesc umed
brațe lemnoase
ce cuprind frunzișuri uscate
degete de aer presară în iarba culcată
picuri picuri ochi
ce clipesc palizi deasupra
unui obraz al pământului
surâzător a
toamnă
admirabilă și sublimă
până la capătul ei
dacă mă vei întreba de ce
nu voi ști să răspund în schimb
voi orândui
raze scăpate din vară
în colivia cu aripi din camera himerelor
când
roată în jurul ei dau tristețile/ relaxante/ cât pot fi ele/
nu mă otrăvesc cu gânduri negre
o umbră îmi strigă e frig
îmi pun pe spate un șal alb lucrat de mână
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre schimbare
- poezii despre relaxare
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- poezii despre lemn
- poezii despre gânduri
- poezii despre degete
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.