Mâini
... nenumărate mâini, întinse, au devenit casele...
sunt mâinile ce-au plămădit chirpiciul
ce stă într-o rână,
înmuiat de albia revărsată
și, cum n-au gură, mâinile nu strigă,
mai își îngroapă din morți,
sau țin câte-o barbă
îmbăltită în apa lacrimilor,
sau se împreună
înspre un cer, care, tocmai el, le-a potopit
până la a le înmuia și oasele
cu supliciul
de-a nu mai avea nicio fântână,
doar spinarea, tot mai greu apăsată...
mai speră să-și îndrepte, încet-încet, câte-o verigă,
se împingând palme în genunchi, cu priviri înspre porți,
de unde nimic nu vine, e-o gaură oarbă,
ca un spălat al patimilor,
ce trup și minte și suflet consumă
și mâinile frânte îs sărace lipit...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâini
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre gură
- poezii despre devenire
- poezii despre barbă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.